Sănătatea în Focus - Respirație sănătoasă: aer pentru corp și minte
În ultimii ani, poluarea a devenit o problematică globală care a ajuns să afecteze atât natura, cât și calitatea de viață a oamenilor. Astfel, unul dintre cele mai importante efecte nefaste cu care ne confruntam sunt chiar problemele respiratorii care sunt accentuate de stilul de viață modern.
Organizația Mondială a Sănătății a dat publicității recent un top cu primele 10 boli la nivel internațional. Din nefericire, problemele respiratorii ocupă 3 locuri importante și anume: locul 3 cu BPOC (Bronhopneumopatie cronică obstructivă), așa zisa boală a fumătorului, locul 4 cu infecțiile respiratorii de tract inferior, adică pneumoniile și locul 6 cu cancerul pulmonar. Deci un puternic semnal de alarmă și pe partea de sănătate.
În cadrul acestei ediții a podcastului nostru educativ, Sănătatea în Focus, cu tema „Respirație sănătoasă, aer pentru corp și minte”, vom înțelege tendințele manifestărilor respiratorii actuale atât ale adulților cât și ale copiilor, aliații respirației sănătoase și cum putem gestiona mai bine infecțiile bateriene si virale.
Expert: ⚕ Prof. Univ. Dr.Cristian Oancea, Medic primar pneumolog și Doctor în Științe Medicale.
Teme discutate:
Top incidențe ale sistemului respirator la nivel internațional
Care sunt cei mai mari agresori ai sănătății aparatului respirator?
Cum putem compensa calitatea aerului indoor și outdoor ?
Cum facem diferența între o infecție virală și una bacteriană?
Screening-ul unui fumător
Cum susținem imunitatea în viroze?
Copiii bolnavi și colectivitatea
Ce facem cu tusea persistentă?
Top 3 recomandări pentru sănătate respiratorie
Cauzele respirației urât mirositoare la copii
Cum pot fi prevenite problemele de respirație la copii?
Cum pot fi combătute sforăitul și respirația șuierătoare?
Suplimente alimentare din portofoliul Secom care ajută la echilibrul sistemului respirator:
Podcastul a fost transmis ÎN PREMIERĂ pe pagina noastra de Facebook (cât și pe canalul de YouTube Secom Healthcare România), joi – 17 noiembrie, de la ora 20:00.
Sănătatea în Focus este un proiect educativ avizat despre sănătate și prevenție. În cadrul emisiunii, îți oferim informații medicale bine documentate, de la experți avizați, ca să poți lua cele mai bune decizii pentru sănătatea ta și a familiei tale. Sperăm ca recomandările oferite de specialiștii invitați să îți fie de folos și Sănătatea în Focus să devină sursa ta bună de sănătate, locul unde mergi când ai nevoie de informații medicale de încredere.
Când vine vorba de Crăciun ai spune că nu există „prea mult„ în ceea ce privește decorarea căminului. Magazinele sunt pline de ornamente Crăciun minunate, care îți încântă privirea și îți încălzesc sufletul, așa că nici nu realizezi când se umple coșul de cumpărături cu toate obiectele care ți-au plăcut. Sunt o multitudine de variante […]
Dacă mergeți în oraș, în special în zonele în care nu mai este permisă circulația mașinilor sau a vehiculelor, înseamnă că trebuie să vă bazați adesea fie pe transportul public, fie pe propriile picioare. Dar atunci când trebuie să te deplasezi în grabă și nu poți folosi transportul în comun pentru că este în impas […]
De câţiva ani buni, sătui de zgomotul şi poluarea automobilelor, mulţi dintre oameni s-au întors la obiceiuri mult mai ecologice şi relaxante (care sunt chiar o necesitate în vremurile astea), unul dintre ele fiind mersul pe motocicletă. O parte dintre ei însă au încercat să combine acest lucru şi cu un peisaj frumos şi cu […]
Va propunem urmatorul produs Sutien alb bretele detasabile. Avem oferta perfecta pentru tine de la Meli Melo Exclusiv Online pretul produsului este 12.0 lei. Produsul face parte din categoria Haine , incaltaminte, accesorii fashion / Lenjerie intima . Sutien alb, bretele detasabile. Are doua seturi de bretele, albe si transparente, suficient de late pentru a […]
Va propunem urmatorul produs Portofel galben clapeta dubla. Avem oferta perfecta pentru tine de la Meli Melo pretul produsului este 69.99 lei. Produsul face parte din categoria Genti si portofele / Portofele . Tip produs: Portofel Material: Poliuretan Culoare: Galben Compozitie: -Exterior: 95% Poliuretan, 5% Aliaj zinc -Interior: 100% Poliester Sistem inchidere: Capsa, Fermoar Buzunare: […]
Va propunem urmatorul produs Rucsac gri cu buzunar multicolor. Avem oferta perfecta pentru tine de la Meli Melo pretul produsului este 99.99 lei. Produsul face parte din categoria Genti si rucsacuri / . Tip produs: Rucsac Material: Poliuretan Culoare: Gri Compozitie: -Exterior: 80% Poliuretan, 10% Aliaj zinc, 10% Acrilic -Interior: 100% Poliester Sistem inchidere: Fermoar […]