Monica Ion îi prezintă lui Mihai Morar primul ei roman: Putere pe Tocuri.
Invitata de astăzi de la Fain & Simplu este unul dintre primii 50 de experți mondiali în remodelarea creierului uman și a felului în care acesta ne dictează viața. O calitate pe care a obținut-o în urma unui studiu prelungit, a sute de cazuri transpuse în mii de ore petrecute alături de pacienții săi. Experiența care se regăsește, de altfel, în prima sa carte: Putere pe Tocuri, o poveste inspirată din experiențe reale, care aduce la lumină luptele emoționale tăinuite ale multor femei. O carte scrisă în primul rând pentru femei, dar la fel de valoroasă și pentru bărbați, care vorbește deschis despre transformarea care începe din interior.
Descoperă și tu parcursul Monicăi, din copilărie până la activitatea de azi, cum experiențele personale au condus-o spre înțelegerea celor 7 legi universale și cum aplicarea lor aduce claritate, echilibru și vindecare în relația cu trecutul.
Putere pe Tocuri te așteaptă acum pe PuterePeTocuri.ro, iar Monica Ion îi face prefața la Fain & Simplu.
Cu Mihai Morar.
Prospețime și echilibru din inima Indoneziei:
https://comenzi.farmaciatei.ro/brand/blue-phoenix
SHOW NOTES:
00:00 – Intro
05:09 – Cum aplici legea dualității în viață
08:20 – Munca alături de partener: benefică sau nocivă?
12:44 – ‚Putere pe tocuri’ spune drama femeilor ‚împlinite’
18:24 – Cum oferim copiilor adevărata libertate
23:57 – Mamă singură în plină criză economică
28:14 – Viața pe drum, fără acasă
30:45 – Problemele pe care ni le aduce viața pe pilot automat
39:10 – Statistica groazei: marile probleme nerezolvate de educație
43:08 – Nu îți fie teamă de durerea ta!
45:10 – De ce au românii o predispoziție pentru suferință?
50:08 – Cum ajung multe femei în relații toxice
53:28 – DEZVĂLUIREA Monicăi: așa am ajuns și eu în relații toxice
1:00:54 – Poți rupe ciclul ‚nu merit să fiu fericită’
1:03:29 – Cât timp i-a luat Monicăi să găsească fericirea și cum?
1:09:53 – Mesajul de speranță al Monicăi pentru mamele singure
1:13:02 – OCAZIE! Fă și tu aici exercițiul Monicăi
1:18:44 – De ce țipă mamele la copii?
1:23:03 – Ce contează cu adevărat în creșterea copilului
1:28:13 – Ce fel de oameni ajung antreprenori?
1:31:39 – Somatizarea: traumele netratate se manifestă prin boli!
1:35:06 – Vindecarea prin credință: miracol sau știință?
1:42:31 – De ce fug azi oamenii de relații stabile și loiale
1:47:27 – Știi ce să aștepți cu adevărat de la o relație?
1:50:43 – Ce înseamnă un partener fals de relație
1:55:20 – SFATURI privind relația ta cu banii înainte de criză
2:04:05 – Rapid fire cu Monica Ion
#MihaiMorar #MonicaIon #Podcast
ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE:
https://bit.ly/Subscribe_FainSiSimplu
FAIN & SIMPLU ONLINE:
CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - https://fainsisimplu.ro
⚪ SPOTIFY - https://bit.ly/FainSiSimplu_Spotify
⚪ APPLE PODCASTS - https://bit.ly/FainSiSimplu_ApplePodcasts
⚪ GOOGLE PODCASTS - https://bit.ly/FainSiSimplu_GooglePodcasts
YOUTUBE - https://www.youtube.com/fainsisimplu
FACEBOOK - https://www.facebook.com/fainsisimplu
INSTAGRAM - https://www.instagram.com/fainsisimplu
TIKTOK - https://www.tiktok.com/@fainsisimplu
MIHAI MORAR ONLINE:
FACEBOOK - https://www.facebook.com/mihaimorar
INSTAGRAM - https://www.instagram.com/mihaimorar
TIKTOK - https://www.tiktok.com/@mihaimorarofficial
Sursa: Youtube / Fain & Simplu cu Mihai Morar