cupio.ro/

Pastila de Psiho: 7 activități pentru o minte echilibrată

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

Dragilor, începând de azi inaugurăm Pastila de Psihologie by Ce se întâmplă doctore în care Bianca Poptean, consilier de dezvoltare personală, psihoterapeut în formare și colega noastră de peste 10 ani ne va vorbi de echilibrul emoțional și cum putem să-l atingem.

Astăzi vorbim despre ce e nevoie pentru a avea o minte echilibrată, în accepțiunea cercetătorilor în neuroștiință. Iar sursa unei minți echilibrate este un creier sănătos și integrat. Așadar, pentru a ne bucura de viață și pentru a ne simți bine cu noi și cu cei din jur, pentru a ne putea adapta la situațiile din viața noastră, avem nevoie de un creier sănătos și integrat.

Răspunsul pentru întrebarea ce putem face pentru a ne menține sănătatea creierului, l-au oferit neurocercetătorii Daniel J. Siegel și David Rock. În urma studiilor în neuroplasticitate, cei doi au ajuns la concluzia că, dacă reușim să facem zilnic, sau măcar la doua zile aceste șapte activități, creierul nostru va rămâne sănătos și integrat. Adică adaptabil la orice surpriză ne va aduce viața și sursa unei minți echilibrate.

Aceste 7 tipuri de activități pot fi făcute de oricine: de la tineri, adolescenți, studenți, până la adulți sau seniori aflatț la orice vârstă. Aceste activități sunt un fel de gimnastică pentru mintea noastră, pentru starea ei de bine, pentru atingerea echilibrului mult dorit.

Cele 7 activități sunt: activități cu atenție focusată sau focus time, activitățile de introspecție sau time in, timpul de a nu face nimic sau time down, joaca sau play time, timpul de conectare sau connecting time, somnul și exercițiile fizice. 

Recomandarea cercetătorilor este să încercăm zilnic aceste tipuri de activități. Sau, măcar să le împărțim: unele le facem într-o zi, celelalte a doua zi, astfel încât să facem fiecare activitate la două zile. Iar, în timp, vom simți beneficiile unui creier integrat: o viață și o minte echilibrată, mai cu sens și mult mai împlinită!

Citește aici despre ghidul psihologic în vreme de război- https://bit.ly/3Ibb6v1

Dacă ți-a plăcut acest video dă subscribe canalului nostru de Youtube. Apasă pe clopoțel dacă vrei să primești notificări cu noutăți- https://bit.ly/3J9tOV6

Website: www.csid.ro
Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp
Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy
Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8
Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3

#csid #ceseintampladoctore #biancapoptean #pastiladepsiho #activitati #minte echilibrata

Sursa: Youtube / Ce se întâmplă, doctore?

melimeloparis.ro