Astazi 21 noiembrie, credinciosii crestin ortodicsi praznuiesc Intrarea Maicii Domnului in Biserica, primul mare sarbatoarea din perioada Postului Craciunului.
Potrivit Sfintilor Parinti, Intrarea Maicii Domnului in Biserica este considerata " primul semn din randuiala bunavointei lui Dumnezeu de a mantui neamul omenesc".
Denumita, popular, si Ovidenia sau Vovidenia, marele praznic inchinat Maicii Domnului aminteste de ziua in care Sfanta Fecioara Maria a fost adusa la Templul din Ierusalim, la varsta de 3 ani, de catre parintii sai, Ioachim si Ana, spre inchinare.
Sfanta Scriptura ne marturiseste, asadar, ca Ioachim si Ana, fiind inaintati in varsta, nu puteau avea copii. Iar, in vechea traditie iudaica, acest lucru era considerat ca un blestem care s-a abatut asupra acelei familii. Oameni milostivi si cu frica de Dumnezeu, parintii Fecioarei Maria, prin post, rugaciune si milostenie, l-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca un copil, fagaduind ca il vor inchina Bisericii Sale. "Doamne, de ne vei da noua un prunc", ziceau ei, "noil il vom inchina Bisericii Tale pentru toata viata, numai sa nu le lasi sterpi si neroditori, spre ocara lumii".
La scurt timp, rugaciunile lor au fost ascultate, iar Dumnezeu le-a daruit celor doi o prunca, pe care au botezat-o Maria. La vremea cuvenita, cand aceasta a implinit 3 ani, Ioachim si Ana si-au adus aminte de fagaduinta facuta, hotarand sa o duca la Templu, unde Fecioara Maria a stat pana la varsta de 15 ani. Pentru asta, au adunat " toate rudeniile lor de neam imparatesc si arhieresc", care s-au stans in Nazaret, orasul in care locuiau. " A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei", ne marturiseste Sfanta Scriptura."
Intrarea Maicii Domnului in Biserica este o sarbatoare deosebita din calendarul crestin-ortodox, cu o semnificatie aparte pentru viata acestora. Acest praznic inchinat Maicii Domnului este considerata o ":sarbatoare a luminii". Mai mult, in traditia populara este vazuta ca ziua care face trecerea spre anotimpul rece.
Fiind un moment de mare bucurie, in aceasta zi este dezlegare la vin si undelemn si este, totodata, prima zi cand se mananca peste in Postul Craciunului.
De asemenea, potrivit invataturilor crestine, este ziua cand se aprind lumanari pentru cei adormiti, dar si pentru copiii care nu au fost botezati. Alaturi de bucatele de post, nuci sau colaci, gospodinele aduc la Biserica, ca ofrande, peste si produse din peste, spre a fi impartite si celorlalti enoriasi.
Nu in ultimul rand, trebuie sa retinem ca de Intrarea Maicii Domnului in Biserica, la orice mare sarbatoare, treburile casnice sunt interzise.
Nu se toarce lana si nu se spala hainele. Mai mult, in aceasta zi in care se "deschid cerurile", oamenii sunt datori de a cere iertare celor carora le-au gresit si sa se impace cu cei care sunt suparati.
Pentru bunastarea intregii familii, se tine o candela aprinsa care sa vegheze pe tot parcursul noptii.