cupio.ro/

Intervențiile ginecologice laparoscopice: „Sunt paciente care cer să plece, că nu se simt operate”

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

Laparoscopia este o intervenție chirurgicală din categoria operațiilor minim invazive. Această tehnică permite atât diagnosticul, cât și tratamentul afecțiunilor ginecologice. Care sunt avantajele laparoscopiei și când este ea indicată ne-a explicat Dr. Ingrid Gheorghe, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR.

Când este indicată laparoscopia în ginecologie?
„În ginecologie, laparoscopia trebuie să menționăm ce este. Este o metodă chirurgicală, chiar dacă este una minim invazivă. Trebuie să specificăm asta pentru că majoritatea pacientelor vin să spună vreau să mă oprească laserul. Nu există așa ceva. Deci o este tot o intervenție chirurgicală, chiar dacă pacienta va prezenta incizii micuțe la nivelul abdomenului. Prima laparoscopie a fost făcută undeva prin 1900 de către un chirurg german care a folosit cistoscopul pentru a diagnostica cauza unei sângerări abdominale și de atunci laparoscopia încet, încet a luat avânt.

Ca și patologii pe care putem să le tratăm cu ajutorul laparoscopiei sunt sarcina extrauterină, chist ovarian, para-ovarian, salpingitele, fibroamele uterine, endometrioza sau histerectomia sau tulburările pelvine”, ne-a explicat Dr. Ingrid Gheorghe, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR.

➡️ Dacă ți-a plăcut acest video dă subscribe canalului nostru de Youtube. Apasă pe clopoțel dacă vrei să primești notificări cu noutăți- https://bit.ly/3LsqZQf

➡️ „Ce se întâmplă, Doctore?” (www.CSID.ro) este cel mai cunoscut brand românesc dedicat promovării sănătății, nutriției corecte, frumuseții și stilului de viata echilibrat care livrează zilnic cititorilor săi știri, articole și emisiuni video, cu sfaturi utile, studii de ultimă oră și informații susținute de cei mai buni experți din România și străinătate.
Redactorii www.CSID.ro alături de colaboratorii site-ului, medici și specialiști experimentați, prin informațiile furnizate online ajută publicul să facă cele mai bune alegeri în viață,

Website: http://www.csid.ro
Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp
Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy
Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8
➡️ Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3

#laparoscopie #sanador #ginecologie

Sursa: Youtube / Ce se întâmplă, doctore?

melimeloparis.ro