cupio.ro/

Îmbunătățirea vieții sexuale prin sport. Cum ne ajută exercițiile kegel?

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

Știm cât de importantă este viața sexuală în cuplu, dar mai știm și că odată cu înaintarea în vârstă sau chiar după o naștere, în corp apar diferite schimbări. Am stat de vorbă cu Carmen Albiter, antrenor de fitness, care ne-a explicat cum ne putem îmbunătăți calitatea vieții sexuale în relația cu partenerul. Soluția? Exercițiile kegel.

Despre exercițiile kegel și antrenarea mușchilor pelvieni

Mușchii pelvieni ne ajută să prevenim pierderile urinare și sunt extrem de importanți în plăcerea actului sexual. Factori precum creșterea în greutate, sarcina și nașterea pot slăbi mușchii pelvieni. Astfel apar incontinența urinară și disconfortul în timpul sexului.

Exercițiile kegel sunt cele mai eficiente pentru antrenarea mușchilor pelvieni. Ele pot fi practicate oriunde și oricând, doar cu ajutorul contracțiilor. Mușchii pelvieni pot fi identificați în momentul urinării, atunci când îi contractezi pentru a opri jetul de urină. Un exercițiu poate începe cu o contractare de cinci secunde, iar apoi relaxezi zona pentru alte cinci secunde. Poți face 10 repetări de trei ori pe zi.

După o sarcină, exercițiile pentru zona pelviană pot fi făcute imediat după ce medicul îți dă voie să faci sport. Timpul de recuperare diferă de la o persoană la alta.

„Exercițiile kegel ne ajută să ne întărim mușchii pelvieni, să prevenim incontinența urinară și să îmbunătățim viața sexuală. Din fericire le putem face oriunde am fi. Le putem face în timp ce mergem spre birou, în trafic, le putem face și dacă suntem acasă, pe canapea. Nu trebuie să mergem într-o sală sau într-un spațiu anume unde să facem aceste exerciții. Este important să identificăm mușchii pelvieni, pentru că aceștia sunt identificați în interiorul uterului și cavității abdominale și putem să îi identificăm în momentul în care mergem la toaletă și dorim să oprim jetul de urină, în momentul acela îți activezi și îți contractezi mușchii pelvieni”, ne spune Carmen Albiter, antrenor de fitness.

Exerciții pentru antrenarea mușchilor pelvieni, altele înafară de kegel

Exercițiul #1: Întinde-te pe saltea, cu genunchii îndoiți și o mână sub zona lombară și contractă zona pelviană în timp ce împingi în mână. Apoi relaxezi.

Exercițiul #2: Din aceeași poziție, cu mâinile pe lângă corp, ridică bazinul, apoi coboară cu zona lombară lipită de saltea.

Exercițiul #3: Din aceeași poziție, cu zona lombară lipită de saltea, ridică picioarele la un unghi de 90 de grade, apoi coboară și atinge salteaua cu călcâiele.

Website: www.csid.ro Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8 Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3

Sursa: Youtube / CSID.ro - Ce se intampla, Doctore? video channel

melimeloparis.ro