În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, dr. Adriana Lucia Celebidache, medic primar dentist și doctor formator în cadrul Clinicii Dentexcela3 din București a explicat mai întâi ce înseamnă o ocluzie (mușcătură) corectă și de ce este aceasta importantă pentru sănătatea dinților.
"În momentul în care noi mâncăm, mandibula este un os mobil. Iar pentru ca noi să mestecăm, mandibula se mișcă stânga-dreapta. Pentru a nu freca dinții în permanență și a-i deteriora, există două ghidaje importante pe care trebuie să le avem.
În momentul în care mandibula merge spre dreapta sau spre stânga, la finalul mișcării, trebuie ca vârfurile caninilor de pe mandibulă să se atingă cu vârfurile caninilor de pe maxilar. În momentul în care vârfurile caninilor se ating, trebuie să avem spațiu între toți ceilalți dinți. Acesta este ghidajul canin, deci trebuie să-l avem și pe stânga și pe dreapta, pentru a proteja dinții.
Dacă vârfurile caninilor încep să se abrazeze, să se tocească, sau caninii nu sunt în poziția corectă, atunci, de câte ori mâncăm, lovim anumite grupe de dinți. În timp, această ocluzie deficitară poate duce la apariția granuloamelor, a fracturilor dinților. Deci pentru protecția dinților și o ocluzie corectă, avem nevoie de ghidaj de canin, stânga-dreapta.
Și mai există un ghidaj, cel în propulsie, în momentul în care noi mușcăm. Când mușcăm, trebuie să fim în contact cu incisivii centrali, superiori și inferiori, iar în spate, trebuie să avem spațiu între dinți" spune dr. Adriana Lucia Celebidache.
Mai multe informații despre ce înseamnă o ocluzie defectuoasă, de ce trebuie tratată și ce soluții există puteți afla din materialul video realizat cu medicul primar dentist Adriana Lucia Celebidache.
Website: www.csid.ro
Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp
Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy
Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8
Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3
Sursa: Youtube / CSID.ro - Ce se intampla, Doctore? video channel