cupio.ro/

Cum ne dăm seama că suferim de stres cronic

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

A suferi de stres cronic presupune să simțim simptomele stresului pe o perioadă mai lungă de timp: de la câteva luni la câțiva ani. Teodora Bahnă, psiholog, ne-a vorbit într-una din emisiunile Live "Ce se întâmplă doctore?", despre cum putem recunoaște stresul cronic.

În funcție de cum ne simțim, ne dăm seama că suferim de stres cronic, că stresul s-a cronicizat. Dacă de o lună, de mai multe luni, de câțiva ani, suntem într-o situație conflictuală relațională sau într-o situație dificilă la serviciu și n-am reușit să ne detașăm, să ajungem la un echilibru, de principiu suntem în stres cronic. Există și posbilitatea să nu ne mai dăm seama, să fim atât de obișnuiți cu starea de rău și cu simptomele stresului.

Teodora Bahnă recomandă în astfel de situații exercițiile de conștientizare și de prezență specifice mindfulness-ului care  se pot găsi chiar și pe internet. E important să vedem ce putem face cu situația care generează stresul și cum o putem rezolva astfel încât să nu mai fie o sursă de stres. Deci după ce depistăm care e situația care ne stresează, e important să trecem la rezolvarea ei.

Dacă nu putem schimba situația, deci nu putem acționa asupra mediului, trebuie să vedem ce ne poate ajuta pe noi să facem față acelei situații pe care n-o putem schimba. E important să ne dăm seama ce putem face pentru a ne relaxa: poate să vorbim cu cineva, să dormim mai bine, să mâncăm mai bine, să facem exerciții de meditație. Și, când nici acestea nu funcționează, deși am fost disciplinați și am încercat tot ceea ce era în puterea noastră, când suntem siguri că am făcut tot ce ținea de noi, e neapărat nevoie să apelăm la specialiști. Pentru că, dacă lăsăm situația să se agraveze și nu cerem ajutor specializat, lucrurile pot scăpa de sub control.

Website: www.csid.ro
Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp
Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy
Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8
Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3

Sursa: Youtube / Ce se întâmplă, doctore?

melimeloparis.ro