Echipa „Ce se întâmplă, Doctore?” a fost în vizită la Clinica de Stomatologie SANADOR, care se regăsește în Clinica SANADOR Victoriei, Corp A, pentru a vedea care este parcursul pacienților atunci când apelează la un centru medical ce oferă tratamente multidisciplinare integrate. La recepție am fost întâmpinați de Amelia Slătineanu, Coordonatoarea Clinicii de Stomatologie SANADOR, care ne-a prezentat clinica și serviciile de care dispune.
Recepția: ce se întâmplă când ajungi în Clinica de Stomatologie SANADOR
„Pacientul se înregistrează și primește toate informațiile necesare cu privire la programare, la situația financiară. Colegele noastre din recepție stau la dispoziția pacienților, fie că ne contactează telefonic sau vin direct pentru o urgență medicală, fie că sunt pacienți dornici să primească un plan de tratament complet. În această situație, pacienții sunt direcționați către un medic coordonator care efectuează un prim-plan de tratament, care urmează să fie ulterior confirmat în funcție de nevoile pacientului și de buget, cu ceilalți specialiști din echipa noastră.
Pentru că inclusiv în stomatologie există mai multe specializări, pot să menționez parodontologia, pedodonția, care se ocupă cu tratamentele pentru copii, chirurgia oro-maxilo-facială, endodonția, protetica dentară, care ne ajută să avem un zâmbet frumos și strălucitor cu ajutorul lucrărilor dentare, a fațetelor. În situația în care pacientul are și anumite probleme de sănătate, atunci cazul este abordat multidisciplinar, echipa de stomatologie, consultându-se inclusiv cu specialiști din celelalte ramuri ale medicinei generale”, ne-a explicat Amelia Slătineanu, Coordonatoarea Clinicii de Stomatologie SANADOR.
V-am făcut curioși? Urmăriți materialul integral pentru a descoperi fiecare cabinet în parte, dar și tehnologiile folosite de specialiști pentru cele mai bune rezultate.
Sursa: Youtube / Ce se întâmplă, doctore?