cupio.ro/

Ce analize trebuie să facem la început de an?

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

În cadrul interviului live, dr. Valentina Boantă a subliniat în primul importanța analizelor anuale pentru starea noastră de sănătate.

"Analizele de sânge și alte examinări care trebuie făcute anual sunt importante pentru că pot pune în evidență starea de sănătate sau de boală a unui pacient la un anumit moment. Prin analizele de sânge, putem monitoriza tratamentele cu diverse medicamente și putem pune în evidență stadiul incipient al unei boli. Împreună cu alte examene imagistice sau paraclinice, putem avea o imagine completă asupra stării de sănătate a unui pacient.

Există o listă cu aproape 30 de analize de laborator care ar trebui efectuate anual. Printre acestea sunt hemoleucograma, viteza de sedimentare a hematiilor, glicemia, ureea, creatinina, acidul uric pentru a pune în evidență boli renale.

Pentru evaluarea funcției hepatice, trebuie făcute transaminazele, TGP și gama GT. Pentru funcția colecistului, se fac bilirubina directă, indirectă și totală. Sideremia și feritina se fac pentru a pune în evidență eventuale anemii sau alte boli ale sângelui.

Din lista de analize, mai fac parte calciul total și ionic, electroliții sodiu, potasiu și magneziu. Nu în ultimul rând, ar trebui făcute un sumar de urină și o urocultură.

Există și o serie de analize de screening pentru prevenție: antigenul pentru Helicobacter Pylori și markerii virali pentru hepatitele B și C" ne-a declarat dr. Valentina Boantă.

Ce analize sunt recomandate specific femeilor și bărbaților puteți afla din materialul video realizat cu medicul de familie Valentina Boantă!

Website: www.csid.ro
Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp
Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy
Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8
Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3

Sursa: Youtube / Ce se întâmplă, doctore?

melimeloparis.ro