cupio.ro/

Pastele Blajinilor: ziua in care ne gandim la cei adormiti

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

Pastele este o sarbatoare a bucuriei si a luminii, este momentul unic din an in care primim lumina sfanta a Invierii Mantuitorului Nostru IIsus Hristos. lntrucat in aceasta perioada nu se fac pomeniri pentru cei adormiti, totusi nu-i putem uita pe cei trecuti in nefiinta dintre rudele dragi. Dupa Saptamana Luminata, atunci cand cerurile se deschid, prima luni dupa ce succede sarbatorii Invierii Domnului este dedicata pomenirii celor adormiti. Sarbatoarea mai este cunoscuta in calendarul crestin ortodox sub denumirea de Pastele Blajinilor.

Potrivit credintei populare, blajinii sunt cei aflati dincolo de lumea nevazuta, acolo unde se varsa Apa Sambetei, fiind incapabili de a face rau. Printre principalele lor preocupari se numara postul si rugaciunile pentru cei vii. Traditia ortodoxa ne marturiseste ca acestia nu detin capacitatea de a calcula cu exactitate data Sfintelor Pasti. Prin urmare, oamenii sunt cei care le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii.

Pastele Blajinilor: traditii si obiceiuri de respectat cu sfintenie

In ziua de Pastele Blajinilor, oamenii isi amintesc cu tristete de cei dragi care au trecut la cele vesnice. De regula, aceasta zi este dedicata mersului la cimitir, pentru a uda mormintele celor decedati, pentru a aprinde o candela la capataiul defunctului, dar si pentru a imparti bucatele alese de Paste, precum oua rosii sau cozonaci in amintirea mosilor si stramosilor care nu se mai afla printre noi.

In Bucovina, o traditie atipica spune ca oamenii sa ia masa la iarba verde, obisnuind sa lasa firimituri pe pamand, pentru a aminti de cei morti. La Botosani, batranii intelepti obisnuiesc sa rostogoleasca oua rosii in semn de amintire pentru blajini.

Pastele Blajinilor-pomenirea celor adormiti

Sursa: Floare de tei

Mormintele din cimitire sunt acoperite cu cele mai alese flori si stropite cu apa, iar femeile aduc un stergar si dau un pomelnic preotului in care sunt pomeniti toti mosii si stramosii respectivei familii.

In vechime, aceasta zi sa praznuia, potrivit traditiei populare, in sambata din Saptamana Luminata.

Ca superstitii, de Pastele Blajinilor gospodinele obisnuiesc sa nu spele, sa nu coaca sau sa nu bata covoare, intrucat se crede ca zgomotul produs i-ar putea speria pe cei adormiti care se intorc in aceasta zi speciala de pe luna cealalta pentru a se ruga si a tine post pentru cei aflati pe pamant.

Nu se barfeste si nu se vorbeste de rau pe cei de langa noi!

melimeloparis.ro