cupio.ro/

Dr. Florin Turcu, Sanador: cum se tratează obezitatea prin chirurgie bariatrică

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, Dr. Florin Turcu explică în primul rând de ce multe persoane cu obezitate nu reușesc să slăbească prin dietă și sport.

"O explicație ar fi că aceste tratamente conservatoare nu durează suficient de mult. De altfel, tratamentul conservator prin dietă, sport, kinetoterapie și psihoterapie ar trebui să dureze minimum luni de zile. De cele mai multe ori, din motive fizice, de exemplu, nu este deloc ușor de ținut o dietă strictă. Aceasta pentru că apar senzația de foame și disconfortul psihologic. Iar această situație duce la o scurtare a regimului.

Așa încât cred că principalul motiv pentru care eșuează tratamentul conservator este legat de faptul că pacienții îl fac la nivel individual și nu în cadrul unor programe susținute de asigurări. În felul acesta, accesul la aceste servicii devine costisitor și pacienții renunță" ne-a declarat dr. Florin Turcu.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, obezitatea este o adevărată pandemie, cu peste 650 de milioane de persoane afectate la nivel global. Numărul total al persoanelor cu exces ponderal este de peste 1, 9 miliarde. Obezitatea este factor de risc pentru numeroase alte boli grave precum cele cardiovasculare, cancerul și diabetul.

În aceste condiții, persoanele cu obezitate ar trebui să recurgă la soluții eficace de eliminare a excesului ponderal. În cazul persoanelor cu indice de masă corporală de peste 40 sau al celor cu obezitate morbidă soluția pentru slăbire o poate reprezenta chirurgia bariatrică.

Medicul Florin Turcu din cadrul Spitalului Clinic Sanador este unul dintre specialiștii români care tratează chirurgical persoanele cu obezitate. În ce constau intervențiile și cum se fac la ora actuală puteți afla din interviul video realizat cu Florin Turcu, medic primar chirurgie generală, cu competență în chirurgia laparoscopică.

Website: www.csid.ro
Facebook – http://bit.ly/2WpKjVp
Instagram – http://bit.ly/2S95ZWy
Twitter - http://bit.ly/2UoxeK8
Intră si TU în comunitatea CSID de pe Facebook: http://bit.ly/2tiCWl3

Sursa: Youtube / CSID.ro - Ce se intampla, Doctore? video channel

melimeloparis.ro