cupio.ro/

Obiceiurile de Crăciun sunt mai frumoase în inima satului românesc autentic

Gazduire Web & domenii - speedhost.ro

Se apropie acea perioadă a anului cu un farmec aparte. Reuniunile de familie, cadourile, colinzile, dar și mâncărurile tradiționale aduc acea bucurie și relaxare de care avem nevoie la final de an. Chiar dacă orașele sunt împodobite cu mii de lumini colorate, au brazi împodobiți feeric și mall-uri pline cu reduceri, vacanța de Crăciun se simte cel mai bine la țară, într-unul din puținele sate care s-a păstrat neinvadat de cultura urbană. Dacă ai norocul să te poți duce în satul bunicilor, unde se simte încă mirosul Crăciunului adevărat, nu ezita, fugi din oraș și bucură-te de o sărbătoare neaoșă.

Crăciunul este o perioadă magică în lumea satului tradițional. Colindul răsplătit de gazdele primitoare cu apreciere, colaci și nuci este nelipsit. Chiar dacă cetele de colindători nu mai sunt atât de numeroase, flăcăii cu dragoste pentru tradiție își iau costumele populare și merg din casă-n casă pentru a marca semnificația religioasă a sărbătorii Crăciunului, dar și pentru a ura gazdelor numai de bine pentru anul care vine și petrecere frumoasă alături de cei dragi care s-au trasa acasă de peste mări și țări pentru a sărbători așa cum se cuvinte.

Unul dintre locurile din țară unde tradiția este „la ea acasă” rămâne încă Mărginimea Sibiului. Aici, atât tinerii, cât și bătrânii împărățesc în egală măsură entuziasmul, bucuria sărbătorii, dar și rigurozitatea organizatorică pe care o impune o conservare și o transmitere fidelă a tradiției către generațiile viitoare. Zona a reușit să se remarce prin capacitatea oamenilor de aici de a „ține timpul loc”, de a respecta valorile autentice și de a se bucura din plin de ceea ce înseamnă celebrarea unui Crăciun autentic. Datorită acestei capacități de conservare a tradiției, zona devine o destinație de sărbătoare tot mai apreciată de către turiști atât români care vor să retrăiască acele Crăciunuri din copilărie, cât și străini, pur și simplu fermecați de ceea ce înseamnă petrecerea unui Crăciun neaoș.

În luna decembrie, Mărginimea Sibiului primește o cu totul altă față, una de sărbătoare, de veselie, dar și de smerenie, de legătură strânsă cu divinitatea și cu valorile tradiționale. Totul începe de la Sfântul Nicolae când se stabilesc cetele de feciori și juni care urmează să meargă la colindat. Fiecare ceată își alege o gazdă în casa căreia se vor întâlni pentru a repete colinzile pentru Ajunul Crăciunului. După o pregătire intensă vine momentul în care colindătorii, îmbrăcați în cele mai frumoase costume populare colindă toate casele din sat, fiind întâmpinați cu bucurie. Venirea colindătorilor este o sărbătoare în sine pentru fiecare casă.

Mersul la colindat este, pentru tinerii din Mărginime și un eveniment social foarte important. Oieritul este activitatea principală în zonă, iar în timpul anului tinerii în putere sunt plecați cu turmele. De sărbători se reunesc. Merg la colindat și își cultivă relațiile.

Portul popular de sărbătoare este nelipsit, atât la băieți, cât și la fete. În timpul anului, femeile mai brodează manual costume autentice pentru ca familiile lor să aibă un port nou de Crăciun și de Anul Nou. Pe lângă mersul la colindat și alte tradiții specifice Mărginimii, purtarea costumului popular face parte din obiceiurile transmise din generație în generație.

melimeloparis.ro